: >

love ya!!

 

Tot timpu avem impresia că vrem să facem totu’ perfect, şi exact atunci eşti judecat greşit. Vrem să oferim ce avem mai mult, şi atunci nu putem. Vrem să facem atâtea şi atâtea surprize plăcute şi niciodată nu reuşim. De ce toate visele se prăbuşesc? De ce suferim atât?

Vrem să avem legături de calitate şi dăm tot ce avem mai bun, şi atunci ceilalţi interpretează totu’ greşit şi se duce totu’ pe apa sâmbetei. Vrem să le arătăm celorlalţii că ne pasă de ei, şi atunci ei o iau ca şi cum i-am sufoca.

Atunci cum ar trebui? Să nu ne dorim nimic perfect pentru ceilalţi şi astfel să nu fim judecaţi greşit?  

 

Chiar aşa de greu să fie să vorbeşti pentru prima fată cu o persoană despre care şti multe, care ştie şi mai multe despre tine şi cu toate astea trebuie să te comporţi ca şi cum nu ai şti nimic. şi în acelaşi timp să faci şi o impresie bună.

Îţi vine să te bagi în pământ. Nu şti ce să zici. Nu şti cum să reacţionezi. Totu’i aşa de greu.

Like this:

…o zi de primăvară timpurie, în care razele soarelui încălzeau întreaga atmosferă. Era în faţa oglinzii şi  îşi admira ţinuta, când deodată se uită pe geam. Nu putea fi adevărat. Începe să se agite şi nu mai ştie ce să facă. Totul era perfect, dar ea nu era încă pregătită. Nu avea de ales. Trebuia să înfrunte orice teamă şi să iasă din casă. Deschide poarta, el intră în curte şi mai apoi în casă. Teoretic ar fi trebuit să fie mai uşor. Dar întotdeauna primele cuvinte sunt cele mai grele de zis, aşa că se rezumă la subiectele comune. Apoi se lasă o tăcere apăsătoare. Se ridică de pe canapea, pune muzică în fundal, porneşte şemineul. Dispare pentru moment, după care apare din nou cu două căni în mână. O aromă dulce de scorţişoară învăluie încăperea. Privirile lor se întâlnesc pentru prima dată. Şi pentru prima dată ea îi simte atingerea. Îi ia o cană din mână. Beau puţin şi apoi pun cănile pe masă. Se aşează pe jos, pe o pătură în faţa şemineului. Atmosfera începe să se destindă puţin. Mai beau puţin vin fiert. Ea se lasă uşor pe umărul lui. Timidă. El îşi pune mâna în jurul ei. Muzica se opreşte. Focul încă arde. Bătăile inimilor lor se aude parcă şoptit. El o sărută pe frunte. 

uneori

credem că nu o să se mai întâmple niciodată minunea. Deşi ne dormi foarte mult, ceva ne trage în spate şi ne şopteşte “hei, şti… nu mai are rost să te tot gândeşti atâta la el. Oricum nu o să-l vezi”. Şi când îl vezi. Nu mai şti cum să reacţionezi. 

Zâmbeşti timid, şi devi agitată. Te gândeşti ce să zici, cum să stai, cum să-l priveşti. Oricum pe el  nu-l interesează nimic altceva, decât simplu fapt că eşti lângă el. Începi să îţi imaginezi ce-i în mintea lui, la ce se gândeşte, ce părere îşi formează despre tine, oare îi atent la fiecare detaliu, la felu’ în care îţi ţii picioarele, la felu’ în care zâmbeşti? Sau pur şi simplu te admiră?

Şi totuşi, când se întâmplă o minune, nu întreba de ce. 

29.12.2011

“Tu, da’ am auzit că-i ţăran.”

“Oricum tu mai mult suferi decât te bucuri.”

“Da’ poi să şti. Că mai bine era cu tine, decât să fi mers la aia.”

“Du-te şi încearcă să te distrezi măcar. Chinuie-te pentru mine”

“Şi dacă nu îţi iese du-te şi bea ceva”

 

 

 

Sărbători de iarnă.

Şi că tot veniră şi mirificele Sărbători de iarnă. Sincer mi se pare o mare abureală. Toată lumea cu curăţenie, mâncare, musafiri. Şi până la urmă pentru ce? Atâta îs de sătulă de toate porcăriile astea comerciale încât nu mai vreau să aud Crăciun. 

Şi legat de revelion. Ce-i aşa de interesant? O noapte ca oricare alta, atâta numa că nu dormi şi că la miezu’ nopţii vezi artificii. Sau mai este şi altceva interesant ce eu nu am văzut? 

Oricum. Nu mă mai încântă să fac ceva de sărbători. Promit că la anu’ stau în casă. La căldură şi mă uit la un film şi dorm. Fără colindători, fără cadouri, fără mâncare în prostie şi fără curăţenie exagerată.